Insula Burano Venetia

Location: Burano, 30142 Veneția, Italia
Faimoasele dantele venetiene sunt realizate pe insula Burano, la 8 km nord-est de Venetia. Aceasta e o insula plina de culoare, unde canalele trec pe langa case viu colorate si pravalioare unde se vand dantele si materiale. Preturile in Burano pot fi mai scazute decat in Venetia, atentie insa la imitatiile de dantela provenite din Orientul indepartat.



Ca obiective turistice, pe Burano pot fi vizitate Biserica San Martino, cu a ei clopotnita inclinata, si Muzeul Dantelei, unde vizitatorii pot cunoaste o foarte interesanta istorie a acestei fine impletituri. Pentru a ajunge pe insula Burano, puteti lua vaporasul ACTV Linia LN (Laguna Nord), cu plecare de la statia Fondamente Nove, varianta mai scurta, sau de la capatul celalalt, San Marco – Pieta (in apropiere de Piata San Marco), varianta mai lunga, cu opriri pe Lido si pe Punta Sabbioni.