Barajul Vidraru

Location: Lacul Vidraru, România
Situat pe raul Arges, sprijinit pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru, de-a lungul Tranfagarasanului, la circa 40 de kilometri de Curtea de Arges, Barajul Vidraru este considerat de catre specialisti o adevarata bijuterie inginereasca.

A fost construit, cu mari sacrificii omenesti (circa 80 de persoane decedate), intre 1961 si 1966. Pentru realizarea lui s-au forat galerii subterane in lungime de 42 de kilometri, au fost escavati circa 1.768.000 metri cubi de roca (din care un milion in subteran), s-au turnat 930.000 metri cubi de beton si s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice.

Lacul de acumulare Vidraru, avand 465 milioane metri cubi de apa, are o lungime de 10,3 kilometri si o latime maxima de 2,2 kilometri (in zona Valea Lupului – Calugarita), o suprafata totala de 870 de hectare si adancimea maxima de 155 metri. Centrala electrica se afla amplasata in subteran, in masivul Cetatuia, la 104 m adancime si poate asigura anual o productie de energie de 400 GWh.



In momentul inaugurarii, Barajul Vidraru era al cincilea din Europa si al noualea din lume. Dupa cum spun specialistii, este un baraj cu dubla curbura, avand inaltimea de 166,6 metri si o lungime de coronament de 307 metri. Noaptea, conturul este luminat electric, astfel ca se poate observa din avion.

Accesul la baraj se face pe malul estic al lacului, pe drumul care urca pana la Balea. Din capatul barajului, la stanga se poate merge spre depresiunea Cumpana. Turistii pot urca pe platforma Belvedere pentru a admira frumusetea imprejurimilor.